IRINA I. KOGAN - SAMARA, RUSSIA
Ce putem face cu orezul fiert
(un fragment de lucrat cu un text concret)
Când ne gândim la gen, realizăm proiectarea gândirii naţionale, când
ne referim la haiku, avem de-a face cu întruchiparea unei filosofii, mentalităţi,
a unei atitudini emoţionale diferită de cea nativă. Concluzionând sau
completând un text creat de altcineva înseamnă să intri în această lume pe uşa
magică a genului.
Care sunt beneficiile acestei
„completări”?
Copiilor li se dă o sarcină relativ
dificilă. Pentru unii dintre ei, singurul lucru important este ca lucrarea să se apropie cât mai mult de original, să
incerce sa-l „ghicească”. Pentru ceilalţi-
numărul acestora este în creştere- entuziasmul implinirii aceste sarcini
este de cele mai multe ori asociat cu găsirea propriei continuări japoneze a
textului, dacă nu cea originală(sau oricare din textele originale), dar
asemănătoare în esenţă cu textul japonez.
Completând textul altcuiva este o
metodă adesea utilizată in clasă atunci când lucrăm cu haiku. Scopul acestei
metode este, in general, nu numai să-i implicăm pe elevi in atmosfera genului, cât şi să-şi găsească propria
sa modalitatea de a crea, deoarece textul din haiku japonez nu poate fi in mod fundamental, anticipat. De aceea din punctul
nostru de vedere problema este mult mai complicată
Drept urmare, această sarcină
pare mult mai uşoară decât să scrii
propriul haiku, de la câteva rânduri aşezate pe hărtie la a le rosti, însă în
realitate este mai complicată.
Cuvântul „completare” trebuie citit
aici cu ghilimelele de rigoare, pentru că in cele mai multe cazuri, cu privire
la haiku, poate fi considerat doar un text cu nişte restricţii. Chiar dacă unui
copil îi este oferit un rând întreg este totuşi prea puţin, mult prea puţin pentru a fi considerat un text.
In cazul haiku-ului, doar două
tipuri de versuri pot fi considerate text. Primul este chiar conturarea
inceputului, primul acord care pune în scenă tonul emoţional al textului care
urmează.
Să încercăm să ilustrăm un exemplu
de lucrat cu un vers « Boiled rice»[1] -un
singur vers dintr-un haiku japonez de tip clasic.
Am optat pentru acest vers din mai
multe motive:
Mai intâi, introduce efectul de
surprindere. Copiii nu au văzut niciodată un vers asemănător în niciun alt
haiku.
Apoi, nu există imagini cunoscute
pentru noi- copiii nu se pot baza pe nimic- crizanteme, crini, furnici sau
greieri.
In al treilea rând, imaginea
orezului fiert este foarte comună, de aceea acest vers pare extrem de prosaic.
In al patrulea rând, creează un
sentiment de obiect „non-japonez”- deoarece este un obiect foarte familiar
nouă.
Al cincilea, orezul este totuşi o
mâncare japoneză, iar din acest punct de vedere, acesta aparţine culturii şi
tradiţiei japoneze.
Al şaselea, nu este clar în ce
direcţie trebuie dezvoltată ideea, aşa că fiecare are libertatea să-şi
construiască propria sa completare a acestui haiku.
Al şaptelea, textul conţine
informaţie minimă. Singurul adjectiv în acest haiku nu este un epitet, şi
descrie starea naturală, consistenţa orezului.
Al optulea, nu există imagine,
spaţiu figurativ sau valenţă semantică[2] care
să apară.
Al nouălea, atitudinea autorului
faţă de imaginea rândului scris nu apare, deoarece versul nu ne arată nicio
stare, şi drept urmare, nici tonul viitorului text nu e prea clar. Acest ton de
fapt, nu există încă. De acum încolo trebuie creat.
Al zecelea, nu există parametrii (
cuvinte), aluzii asupra spaţiului şi timpului, nu există indicaţii cu privire
la timpul în care are loc, nu apar cuvinte sau fraze care să aibă legătură cu
anotimpul.
Cu toate acestea, există riscul să
ne lăsăm ancoraţi multe prea tare în realitatea rusească: tonul, ideea
principală, în cele din urmă să construim un text in concordanţă cu
mentalitatea noastră.
Toate acestea ne oferă posibilitatea
de a crea versiuni diferite ale unui text potenţial, şi cel mai important, ne
dă un impuls imaginaţiei, ceea ce implică abilităţile creative.
Ca rezultat al muncii individuale, a
apărut un număr mare de haiku despre orezul gătit, care la prima vedere par
total diferite, dar la o analiză amănunţită acestea pot fi clasificate în mai
multe categorii.
Mai întâi, se poate identifica o tipologie de texte
generate. Apoi, se pot grupa versiunile cele mai populare de haiku. Deci,
copiind şi repetând în mod involuntar
este o explicaţie logică a gândirii autorului.
Desigur, cele mai comune sunt
haiku-urile despre cât de gustos este orezul fiert.
Haiku-ul acestui grup a fost produs
cu propriul vocabular. Cele mai frecvente verbe sunt: a manca, a vrea să mănânce, a-i plăcea, a-i plăcea la nebunie, cele
mai frecvente adjective: bun, delicios,
parfumat, drăguţ; cele mai frecvente substantive: delicateţe, fel de mâncare, mâncare, un vis. Există multe cuvinte şi fraze evaluative: extaz, perfecţiune, plăcere, cea mai bună
dulcegărie, un fel de mâncare grozav, o adevărată binecuvântare, minunat, etc.
Al doilea grup al textului este
grupul de haiku care descrie cum arată orezul fiert. Grupul se bazează pe
imagini vizuale diferite.
Cele mai comune dintre toate imaginile
vizuale asociative sunt imaginile care înfăţişează zăpada şi fulgii de zăpada:
grindină, perle, vopsea albă, ploaie şi rouă.
Printre epitetele vizuale, cel mai
frecvent este adjectivul frumos.
Astfel, toate aceste haiku sunt
bazate pe reitararea unuia şi aceluiaşi motiv- acela al frumuseţii sau gust delicios,
etc, într-o manieră directă, ceea ce este relativ neobişnuit pentru haiku.
Mai mult, haiku includ mai multe (
cel mai adesea două) caracteristici multidirecţionale- imagine vizuală şi
gustativă, imagine vizuală şi evaluare, caracterizare, etc.
In centrul enumerărilor unui haiku,
există o serie de caracteristici ale gustului orezului ( foarte dulce, sărat, copt, gust ciudat, amar). Alţii se
concentrează asupra idee de foamete urmată uneori de tema sărăciei. Unii
autori, in haiku-urile lor, dezvolta motivul obişnuinţei sau al caracterului
tradiţional al orezului fiert din viaţa de zi cu zi. Nu e de mirare că în
astefl de haiku putem găsi gânduri şi
lucruri comune- e mâncat oricând, oriunde şi întotdeauna. Pentru japonezi, orezul fiert este considerat
un ritual, dar în unele haiku, în mod contrar, orezul fiert, îi pare
cititorului ca un lucru rău, urât, pe care nu-l poţi mânca, nu ai poftă s-o
faci.
Aici, înşelătoria orezului fiert este adesea emfatizată: pe dinafară
pare atrăgător, iar cititorul haiku-ului se ia după acest lucru şi-l mănâncă,
sau este forţat să-l mănânce. E dificil să spunem care este rolul exact al
preferinţelor şi memoriei gastronomice atunci când ne apucăm să scriem un
haiku. In cele mai multe haiku, apare
motivul nevoii de a mânca un orez care nu este deloc gustos, ceea ce ne arată
că în aceste cazuri, autorul ia tot ce este mai bun, conceptual vorbind.
In cele mai multe versiuni de haiku
create de elevi din clasa a 4-a, punctul de plecare este reprezentat de
caracteristicile orezului fiert, ceea ce reprezinta un suport pentru
constructia textului ca o imagine spaţială. Aceştia sunt interesaţi de cum şi
în ce condiţii este fiert orezul. Drept urmare, o schiţă a vieţii apare aici.
Este de asemenea interesant în ce
stare emoţională sau psihologică se află copilul atunci când scrie şi mai ales
cum se dezvoltă gândirea. Pentru copiii raţionali, totul este perceput şi
implementat la nivelul realului, materialului, tangibilului, a vieţii de zi cu
zi; pentru cei emoţionali- totul este realizat la nivelul sferei emoţionale. In
prim plan apar sentimentele exclamative sau intrebătoare de bucurie,
compasiune, milă, etc. Pentru copiii cu imaginaţie, cele mai utilizate sunt:
metafora ( aceştia folosesc in mod constant cuvinte cu înţeles figurativ);
personificarea ( pentru ei, orezul fiert este o fiinţă vie, de aici provine
multitudinea de paralele şi comparaţii ale orezului fiert în haiku-ul acestui
grup de copii. Pentru copiii mai puţin dotaţi intelectual, cele mai întâlnite
sunt gustul, culoarea, mirosul, adică caracteristicile unui produs real. Copiii
cu simţ poetic mai dezvoltat au creat exaltare in textele elevate. Copiii
obişnuiţi au produs texte comune, din viaţa de zi cu zi.
Iar acum, haideti să reproducem
varianta originală a unui haiku japonez
despre orez fiert. Autorul acestuia este Seha.
Boiled rice –
A friendly dragonfly...
`
Perched
on the edge of the bowl[3]
Haiku este interesant din cauza
imaginaţiei şi a imprevizibilei şi
incomplete naturi. Aceasta este o încercare, o schiţă, ci nu o poveste care se
dezvăluie înainte ochilor noştri.
Povestea abia începe- când deodată
se termină astfel completă, iar imaginea este conturată în câteva idei risipite
nici măcar într-un rând, ci într-o linie punctată. Această linie punctată
indică posibilitatea unei continuări fabulare a unei mici poveşti despre orez
fiert, acest „erou liric” şi libelula prietenoasă sau familiară. Sau,
deopotrivă, poate indica imposibilitatea completării firului epic al acestui
haiku. Totul este spus sau nu. Este posibil sau imposibil să spui totul. Aceste
opusuri sunt închise într-un text mic. Acestea contează pentru poezia, şarmul,
frumuseţea şi tăria acestei creaţii.
Haiku-ul original produce o impresie uimitoare asupra copiilor. După ce
s-a citit, s-a facut linişte timp de
câteva secunde, apoi toată clasa a aplaudat. In dezbaterea impetuoasă care a
urmat, cineva a spus că poetul ne amăgeşte: „Ne-a trimis într-o direcţie
greşită”, „Ne-am oprit la orezul fiert şi ceea ce conta a ramăs nesesizat.
Autorul s-a îndepărtat şi a tras firul complotului.Noi nu am descâlcit misterul
acestui haiku, nu am găsit cheia magică, ieşirea”. „ Chiar şi aceia care scriu
despre vietăţi mici au început să scrie despre ele- le este foame, foarte
foame, cineva trebuie să le împartă ceva, sau poate că au venit şi le-au luat totul,
sau îl invidiează pe acela care mănâncă”. „Toată lumea a încercat să ducă
povestea la bun sfârşit. Iar poetul japonez nu ne spune nimic despre credinţa
orezului sau a libelului. Le lasă în pace. Ce se întâmplă după nu mai este
împortant pentru el.... „. „El nu ştie ce li se va întâmpla mai târziu. Sau nu
vrea să ştie ce li se va întampla. Sau nu este interesat. A inventat totul si
asta e! Nu-i pasă de ele mai târrziu ( în general el nu se gândeşte deloc la
aceştia sau la viitor)”. „ Si nouă ni se
pare că ne este îngrozitor de foame.Pentru noi, cea mai importantă este
mâncarea. O mâncăm sau nu? E gustoasă sau nu? Pare că tot întelesul vieţii stă
în mâncare. Pentru poetul japonez nu este aşa. Si care este înţelesul?” Ei,
bine, simpla lor întâlnire şi asta e tot?(Râde)”[4]. Ei,
bine, ei pur şi simplu se întalnesc şi asta e tot!”. „Asta e tot? Ce înseamnă-
asta e tot? Se iubesc?”. „Poate că da!”( Toată lumea râde.) Relaţia pe care o
au nu seamănă cu dragostea.”
„Unde sunt aceste relaţii, în
general?”. „ In puncte.”. „Da, ca lupul şi Scufiţa Rosie sau cum? ( „orez fiert
de ce miroşi aşa bine? Sau : De ce arăţi aşa de bine? Sau, de exemplu,
Libelulă, de ce ai ochii aşa de mari?- Ca să te văd mai bine!”). „Deci, e
interesant pentru cititor că nimeni nu ştie ce are să se întâmple. Dar simţim
că ceva are să se întâmple“. „ Pare să fie un roman poliţist- crima se comite
prin mâncare”. „ Un fel de canibalism”. „ Iar libelula cui ii este cunoscută,
familiară?”.” Orezului fiert!”. „ Apoi, nu este bine să-i mănânci pe cunoscuţi.”.
„Ea vine cu încredere la el, iar nu se astepta la asta!”. „Oh, nu, nu se
specifică!.”. „ Si în general, aceasta e familiară autorului”. Si unde este
autorul aici?”- In acest haiku nu este niciun autor.” „El se uită în mod
secret.”Dar aceasta nu e un film, ci o carte!” „Nu conteaza!”.
In finalul acestei lungi discuţii,
căzut de acord că intriga creată de poetul japonez ne oferă o varietate de
oportunităţi pentru interpretarea sa. Dacă el vrea ca cititorul să-şi
folosească imaginaţia, intriga poate fi extinsă in directii diferite. Si toate
astea se întâmplă pentru că poetul nu îl încheie, ci se opreşte la jumătatea
drumului, la mijlocul cuvântului. Posibil ca nici cititorul să nu-i lărgească
înţelesul, iar atunci apare un sentiment de ambiguitate sau adevăr moderat şi
în acelaşi timp un semntiment de importanţă specială a acestei imagini simple.
Nu mai pare să fie asezată la nimereală, nefolositoare sau întâmplătoare. „
Este comună, desigur, dar are un înţeles în ea. Pare mică, dar in acelaşi timp
e mare.” ,” simplă, dar complexă, ascunzând o complexitate secretă.”
Asa că, in procesul discutării
înţelesurilor haiku-ului, copiii au luat seamă de regulile dialectului şi a
relativităţii
Mai târziu, băietii au reflectat în
scrierea propriului haiku despre orezul fiert, comparându-l cu originalul şi
evidenţiind direfenţele motivelor acestor diferente.
Care a fost principala diferenţă a
haiku-ului japonez faţă de cel al nostru pe care au descoperit-o cei din clasa
a patra? Ce i-a impresionat cel mai mult in haiku-ul japonez?
1. Simplicitate şi obişnuinţă.
“Haiku-ul nostru este superior, dar
al lor este foarte simplu”. „ Haiku-ul japonez vorbeşte despre comun,
obişnuit”. „ Descrie doar o libelulă, iar noi am creat o poveste despre o noapte
perlă. Am înlocuit libelula cu o perlă sau zăpadă. Este mult prea frumoasă.” „
Am inventat tot felul de frumuseţi, dar pentru ei, există suficientă
frumuseţe.”
2. Neaşteptatul.
“Am comparat orezul cu ceva, în timp
ce acela japonez aduce neasteptatul intrigii.”.
„ Aici, de-odată apare o libelulă.” „ Haiku-ul nostru nu aduce nimic nou şi de aceea nu este
misterios.” Haiku-ul japonez este mult mai deconectat.”
„ Rândurile al doilea şi al treilea din versiunea japoneză sunt destul de
neobişnuite. Se creează o îndepărtare de la subiect.” „Haiku-ul japonez este
mai misterios. Nu ne aşteptam să fie despre o libelulă.” „ Haiku-ul japonez
diferă pentru ca este puţin mai amuzant. Este de neînţeles şi de neaşteptat.
Ruptura se produce în primul vers.”
“Haiku-ul nostru nu este aşa de
profund şi misterios” „ Cel japonez este mai misterios. Să înţelegi dintr-o
dată şi să ghiceşti la ce s-au gândit este aproape imposibil”. „Citind doar
primele două rânduri, nu ai să stii
despre ce este vorba mai departe!” „Caracteristica principală a unui haiku real
este neaşteptatul, imaginaţia şi
originalitatea ideilor. Dacă primul rând este despre mâncare, ne gândim imediat
la mâncare”. „Haiku-ul nostru nu are un final atât de original. Nu neam putea
gândi la ceva asemănător.” „ Nu există mister în haiku-ul nostru, pentru că noi
nu suntem capabili să aprindem imaginaţia”.
In comentariile lor despre
apropierea noastra în a construi intriga textului, copiii au absolută dreptate.
Chiar şi atunci când hotărăsc să scrie haiku despre insecte, ei încep să –şi
construiască intriga în propriul lor fel- conzluzionând totul într-un final
logic, unei concluzii înţeleasă de lumea-ntreagă. Orice haiku, construit după
această logică, s-a transformat în realitate într-o mini poveste. Suntem
obişnuiţi să terminam lucrurile. De aceea, punctele japoneze ale unui astfel de
haiku, după părerea noastră, nu sunt bune.
3. “Japonezul are un erou al
haiku-ului complet diferit”.
“Vorbim despre orez, în timp ce ei-
despre ceva complet diferit” „ Intelesurile sunt diferite pentru că ei scriu
despre un subiect total diferit.” Noi scriem despre cât de gustos sau nu este
orezul, în timp ce ei- despre libelula căţărată pe marginea castronului.” „
Atenţia noastră este centrată pe orezul fiert, în timp ce acela japonez- pe o
libelulă, prietenoasă, care s-a aşezat
pe un castron cu orez. Mai precis, libelula nu era subiectul central. In cele
din urmă, în haiku înţelesul este ascuns
în fiecare cuvânt. Deocamdată, orezul se retrage
în culise. In haiku-ul nostru,
scriem doar despre orez, ca şi când am fi fost siguri că este personajul
principal aici. “In haiku-ul meu tema este mâncarea. Dar nu poate fi cazul. In
haiku-ul real există profunzime, iar faptul că mâncare este delicioasă nu
există nici profunzime, nici nimic neobişnuit”. „Noi descriem in permanenţă
eroul nostru principal: orezul. In haiku-ul lor este imposibil de înţeles cine
este eroul. El pare deghizat.”
4. Haiku-ul japonez are întotdeauna
legătură cu natura.
“Haiku-urile noastre au legătură cu
natura, dar nu prea mult, în timp ce acelea japoneze în mod direct”. „ La noi,
inţelesul este adesea comun, pe când cele japoneze sutn despre natura, pădure,
ori suflet”. „ Poetul japonez pare să considere orezul- chiar şi cel fiert-
împotriva fundalului natural, în timp ce noi o facem împotriva foametei”. “Pentru
noi natura e mai puţin importantă, dar pentru ei este totul. Pentru că ei o
apreciază, au chiar şi o libelulă prietenoasă”. „ In haiku-ul original, oamenii
mănâncă orez împreună cu insectele ( nu mă înţelege greşit!), i.e. sunt
prieteni cu insectele, iar libelula este sigură că eroul nu o va omorî, nu-i va
face niciun rău. Iar ea este prietenoasă, i.e.
soseşte în castron ( lingură, furculiţă, etc) foarte des. Aceasta este o
prietenie reală între natură şi om” . „ Noi nu ne putem dezvălui imaginaţia într-o aşa
modalitate, pentru că nu avem o aşa apropiată relaţie cu natura, şi nu ne putem
imagina să fim prieteni cu o insectă obişnuită. Japonezilor, fiecare creatură
vie le remâne în memorie în propriul fel”. „ Au mai multe sentimente şi
subtilitate a naturii”.
5. “Haiku-ul japonez este
intotdeauna despre fiinţe vii.”
“In haiku-ul japonez apar creaturi
animate, iar ale noastre sunt nemişcate pe peste tot”. „In al lor, cineva
trebuie să zboare sau să se târască; iar în al lor- rice and rice and no living
life[5]”.
“In haiku-ul nostru există mâncare in loc de viaţă”.
6. “Haiku-ul japonez este mai
frumos”.
“Eu percep haiku-ul nostru mai vag,
iar pe cel japonez- clar şi strălucitor” „ Haiku-ul japonez este mai melodios.”
„ Versiunea noastră este mai primitivă, ia cel japonez este mai frumos.” „
Toate haiku-urile japoneze sunt aşa de melodioase şi pline de frumuseţe”.
7.
“In haiku-urile japoneze eroul nu este
comparat cu nimic its hero ”.
“Am creat haiku-ul despre orez fiert
şi m-am gândit că arată cumva, dar s-a transformat doar în orez şi o libelulă.
Si nimeni nu compară pe nimeni şi nimic. Si
se transformă în ceva mai interesant.” „ Haiku-ul japonez este frivol şi
ridicol. Iar orezul din el este incomparabil. Iar noi îl comparâm cu lucruri
diferite”. „ Haiku-urile noastre seamănă. Toate au comparaţii- şi zăpada apare
pe peste tot. Este obligatorie.” „ Comparăm orezul cu ceva, dar există o pripeală în intriga japoneză.
8.”Japonezii gândesc diferit”.
“Avem un punct de vedere total
diferit”. „Haiku-ul meu este scris cumva raportat la psihologia rusă. Suntem
prea concreţi.” „ Nu ştim cum gândesc japonezii.” „ Japonezii au un fel de
picanterie- un secret mintal, pe care noi nu-l ştim şi deci nu putem scrie
haiku)”. „Japonezii au o multitudine de tradiţii, ei cred în magie. Ei trăiesc
cu antichitatea. Noi suntem oameni care ne gândim numai la noi.” „ Japonezii au
mentalitate diferita. Tot timpul se gândesc la ceva, iar asta noi nu putem
înţelege”.
Cel mai adesea, autorii tineri de
haiku creează intriga de-o
parte, pieziş, iar orezlu fiert în
acest caz nu mai este eroul principal al acestui haiku. Mai degrabă, pare să
fie un punct de plecare pentru o mişcare mai departe a gândurilor autorului ( „ L-am mâncat şi
deodată sâmburele de vişină... In mâna
mea este o lingură frumoasă, Dar mi-e silă”, „ Ca să creez haiku, mănânc târziu
în noapte”, : Un cupă murdară- nu
prea-ţi vien a mânca”,” Parcă sunt capete mici. Ale cui sunt?”, „Asta este
toată averea mea. Nu mai am nevoie”, „Simt că este imposibil să intrerup gustul
victoriei”, „ N-o sa fie prea răsfăţat de o picătură de rouă”, „ Un
băiat mănâncă stângaci cu beţigaşele de mâncat. Prea ţânăr...”, „ Dar de câtă treabă m-a îndepărtat!”
Când au fost citite aceste haiku-uri
la clasă, copiii le-au considerat bune, căci au descoperit neaşteptatul in intriga lor
şi aşadar în majoritatea acestor haiku- existenţa unui lucru secret, „o poartă
secretă, o uşă ascunsă prin care nu poţi aluneca către o altă urmă”- ca o uşă
din spate”.
Chiar şi în cazurile când dezvoltarea intrigii nu l-a luminat pe
cititor despre sensul general al unui haiku ( de exemplu, „ Sunt incântat(ă) să
colecţionez. E păcat acestea sunt vise”), în ciuda tuturor disputelor despre
acest haiku ( despre ce este vorba, ce a vrut sa spună autorul), acesta a fost
considerat unul dintre cele mai bune, căci conţine „ un fel de mister in el”,
„puţin suspans”, „ neînţelegere interesantă”, „ un ascunziş al înţelesurilor”.
Dintre toate haiku-urile scrise de
elevii de clasa a patra, s-a identificat un grup mic de texte în care orezul
fiert a devenit parte a intrigii, unde nişte fiinţe vii apăreau- cel mai adesea
un fel de isnecte care deveneau un erou real al haiku-ului. ( „ O furnică mică
purtată din farfurie”, „ Ii place insecta mea. Delicioasă, poate”, „ Vrea să
mănânce furnica Pentru o schimbare”, „
Aceasta este o ameninţare- cea mai bună pentru o muscă Intr-o casă de hârtie”,
„ Albinele zboară. Manâncă pentru sănătatea ta!“.
„ Un ţânţar prietenos s-a căţărat.
Vrea să se trateze!”, „ E lux pentru el, Micuţa insectă”, „ Degetele vor linge
Chiar şi o broască”).
Este destul de clar unde îşi au
originea aceste haiku-uri. Până la urmă, toţi eroii a majorităţii haiku-urilor
japoneze sunt animale, de obicei mici, adesea insecte, care sutn percepute
destul de serios, iar pentru autor ele sunt
cetăţenii plini de pene din lumea înconjurătoare, egali cu oamenii şi
care merită să fie cântaţi. Aceste creaturi în haiku-ul japonez au propriile sentimente,
emoţii, propria viaţă emoţională reală, în care autorul este de asemenea
implicat. Dar orezul fiert, la prima vedere, nu
prea poate implica in intrigă animale mici sau instecte. Nu e de mirare că acei copii mai buni şi cu spiritul emoţional şi imaginativ foarte dezvoltat s-au gândit la
acela animăluţe şi insecte ca posibile elemente ale unei intrigi in haiku.
Toate acestea ne permit să vedem in
haiku-urile concrete ale copiilor, mecanismul creaţiei sale, reflecţia,
elaborarea, brainstorming-ul, în timpul căruia ajungem să înţelegem cum se mişcă copiii într-un text, învătând prin haiku-ul
lor legile haiku-ului japonez, descoperind prin activităţi de practică creative
specificul genului- semantismul şi poezia sa.
