sâmbătă, 24 martie 2012


IRINA I. KOGAN - SAMARA, RUSSIA

     Ce putem face cu orezul fiert
(un fragment de lucrat cu un text concret) 

Când ne gândim la  gen,  realizăm proiectarea gândirii naţionale, când ne referim la haiku, avem de-a face cu întruchiparea unei filosofii, mentalităţi, a unei atitudini emoţionale diferită de cea nativă. Concluzionând sau completând un text creat de altcineva înseamnă să intri în această lume pe uşa magică a genului.
Care sunt beneficiile acestei „completări”?
Copiilor li se dă o sarcină relativ dificilă. Pentru unii dintre ei, singurul lucru important este ca lucrarea  să se apropie cât mai mult de original, să incerce sa-l „ghicească”. Pentru ceilalţi-  numărul acestora este în creştere- entuziasmul implinirii aceste sarcini este de cele mai multe ori asociat cu găsirea propriei continuări japoneze a textului, dacă nu cea originală(sau oricare din textele originale), dar asemănătoare în esenţă cu textul japonez.
Completând textul altcuiva este o metodă adesea utilizată in clasă atunci când lucrăm cu haiku. Scopul acestei metode este, in general, nu numai să-i implicăm pe elevi in atmosfera genului, cât şi să-şi găsească propria sa modalitatea de a crea, deoarece textul din haiku japonez nu poate fi  in mod fundamental, anticipat. De aceea din punctul nostru de vedere problema este mult mai complicată
Drept urmare, această sarcină pare  mult mai uşoară decât să scrii propriul haiku, de la câteva rânduri aşezate pe hărtie la a le rosti, însă în realitate este mai complicată.
Cuvântul „completare” trebuie citit aici cu ghilimelele de rigoare, pentru că in cele mai multe cazuri, cu privire la haiku, poate fi considerat doar un text cu nişte restricţii. Chiar dacă unui copil îi este oferit un rând întreg este totuşi prea puţin, mult prea puţin pentru  a fi considerat un text.
In cazul haiku-ului, doar două tipuri de versuri pot fi considerate text. Primul este chiar conturarea inceputului, primul acord care pune în scenă tonul emoţional al textului care urmează.
Să încercăm să ilustrăm un exemplu de lucrat cu un vers « Boiled rice»[1] -un singur vers dintr-un haiku japonez de tip clasic.
Am optat pentru acest vers din mai multe motive:
Mai intâi, introduce efectul de surprindere. Copiii nu au văzut niciodată un vers asemănător în niciun alt haiku.
Apoi, nu există imagini cunoscute pentru noi- copiii nu se pot baza pe nimic- crizanteme, crini, furnici sau greieri.
In al treilea rând, imaginea orezului fiert este foarte comună, de aceea acest vers pare extrem de prosaic.
In al patrulea rând, creează un sentiment de obiect „non-japonez”- deoarece este un obiect foarte familiar nouă.
Al cincilea, orezul este totuşi o mâncare japoneză, iar din acest punct de vedere, acesta aparţine culturii şi tradiţiei japoneze.
Al şaselea, nu este clar în ce direcţie trebuie dezvoltată ideea, aşa că fiecare are libertatea să-şi construiască propria sa completare a acestui haiku.
Al şaptelea, textul conţine informaţie minimă. Singurul adjectiv în acest haiku nu este un epitet, şi descrie starea naturală, consistenţa orezului.
Al optulea, nu există imagine, spaţiu figurativ sau valenţă semantică[2] care să apară.
Al nouălea, atitudinea autorului faţă de imaginea rândului scris nu apare, deoarece versul nu ne arată nicio stare, şi drept urmare, nici tonul viitorului text nu e prea clar. Acest ton de fapt, nu există încă. De acum încolo trebuie creat.
Al zecelea, nu există parametrii ( cuvinte), aluzii asupra spaţiului şi timpului, nu există indicaţii cu privire la timpul în care are loc, nu apar cuvinte sau fraze care să aibă legătură cu anotimpul.
Cu toate acestea, există riscul să ne lăsăm ancoraţi multe prea tare în realitatea rusească: tonul, ideea principală, în cele din urmă să construim un text in concordanţă cu mentalitatea noastră.
Toate acestea ne oferă posibilitatea de a crea versiuni diferite ale unui text potenţial, şi cel mai important, ne dă un impuls imaginaţiei, ceea ce implică abilităţile creative.
Ca rezultat al muncii individuale, a apărut un număr mare de haiku despre orezul gătit, care la prima vedere par total diferite, dar la o analiză amănunţită acestea pot fi clasificate în mai multe categorii.
Mai întâi,  se poate identifica o tipologie de texte generate. Apoi, se pot grupa versiunile cele mai populare de haiku. Deci, copiind şi repetând în  mod involuntar este o explicaţie logică a gândirii autorului.
Desigur, cele mai comune sunt haiku-urile despre cât de gustos este orezul fiert.
Haiku-ul acestui grup a fost produs cu propriul vocabular. Cele mai frecvente verbe sunt: a manca, a vrea să mănânce, a-i plăcea, a-i plăcea la nebunie, cele mai frecvente adjective: bun, delicios, parfumat, drăguţ; cele mai frecvente substantive: delicateţe, fel de mâncare, mâncare, un vis.  Există multe cuvinte şi fraze evaluative: extaz, perfecţiune, plăcere, cea mai bună dulcegărie, un fel de mâncare grozav, o adevărată binecuvântare, minunat, etc.
Al doilea grup al textului este grupul de haiku care descrie cum arată orezul fiert. Grupul se bazează pe imagini vizuale diferite.
Cele mai comune dintre toate imaginile vizuale asociative sunt imaginile care înfăţişează zăpada şi fulgii de zăpada: grindină, perle, vopsea albă, ploaie şi rouă.
Printre epitetele vizuale, cel mai frecvent este adjectivul frumos.
Astfel, toate aceste haiku sunt bazate pe reitararea unuia şi aceluiaşi motiv- acela al frumuseţii sau gust delicios, etc, într-o manieră directă, ceea ce este relativ neobişnuit pentru haiku. 
Mai mult, haiku includ mai multe ( cel mai adesea două) caracteristici multidirecţionale- imagine vizuală şi gustativă, imagine vizuală şi evaluare, caracterizare, etc.
In centrul enumerărilor unui haiku, există o serie de caracteristici ale gustului orezului ( foarte dulce, sărat, copt, gust ciudat, amar). Alţii se concentrează asupra idee de foamete urmată uneori de tema sărăciei. Unii autori, in haiku-urile lor, dezvolta motivul obişnuinţei sau al caracterului tradiţional al orezului fiert din viaţa de zi cu zi. Nu e de mirare că în astefl de  haiku putem găsi gânduri şi lucruri comune-  e mâncat oricând, oriunde şi întotdeauna.  Pentru japonezi, orezul fiert este considerat un ritual, dar în unele haiku, în mod contrar, orezul fiert, îi pare cititorului ca un lucru rău, urât, pe care nu-l poţi mânca, nu ai poftă s-o faci.
Aici, înşelătoria orezului fiert este adesea emfatizată: pe dinafară pare atrăgător, iar cititorul haiku-ului se ia după acest lucru şi-l mănâncă, sau este forţat să-l mănânce. E dificil să spunem care este rolul exact al preferinţelor şi memoriei gastronomice atunci când ne apucăm să scriem un haiku.  In cele mai multe haiku, apare motivul nevoii de a mânca un orez care nu este deloc gustos, ceea ce ne arată că în aceste cazuri, autorul ia tot ce este mai bun, conceptual vorbind.
In cele mai multe versiuni de haiku create de elevi din clasa a 4-a, punctul de plecare este reprezentat de caracteristicile orezului fiert, ceea ce reprezinta un suport pentru constructia textului ca o imagine spaţială. Aceştia sunt interesaţi de cum şi în ce condiţii este fiert orezul. Drept urmare, o schiţă a vieţii apare aici. 
Este de asemenea interesant în ce stare emoţională sau psihologică se află copilul atunci când scrie şi mai ales cum se dezvoltă gândirea. Pentru copiii raţionali, totul este perceput şi implementat la nivelul realului, materialului, tangibilului, a vieţii de zi cu zi; pentru cei emoţionali- totul este realizat la nivelul sferei emoţionale. In prim plan apar sentimentele exclamative sau intrebătoare de bucurie, compasiune, milă, etc. Pentru copiii cu imaginaţie, cele mai utilizate sunt: metafora ( aceştia folosesc in mod constant cuvinte cu înţeles figurativ); personificarea ( pentru ei, orezul fiert este o fiinţă vie, de aici provine multitudinea de paralele şi comparaţii ale orezului fiert în haiku-ul acestui grup de copii. Pentru copiii mai puţin dotaţi intelectual, cele mai întâlnite sunt gustul, culoarea, mirosul, adică caracteristicile unui produs real. Copiii cu simţ poetic mai dezvoltat au creat exaltare in textele elevate. Copiii obişnuiţi au produs texte comune, din viaţa de zi cu zi.
Iar acum, haideti să reproducem varianta originală a unui  haiku japonez despre orez fiert. Autorul acestuia este Seha.
                                                          Boiled rice –
                                                          A friendly dragonfly...
`                                            Perched on the edge of the bowl[3]

Haiku este interesant din cauza imaginaţiei şi  a imprevizibilei şi incomplete naturi. Aceasta este o încercare, o schiţă, ci nu o poveste care se dezvăluie înainte ochilor noştri.
Povestea abia începe- când deodată se termină astfel completă, iar imaginea este conturată în câteva idei risipite nici măcar într-un rând, ci într-o linie punctată. Această linie punctată indică posibilitatea unei continuări fabulare a unei mici poveşti despre orez fiert, acest „erou liric” şi libelula prietenoasă sau familiară. Sau, deopotrivă, poate indica imposibilitatea completării firului epic al acestui haiku. Totul este spus sau nu. Este posibil sau imposibil să spui totul. Aceste opusuri sunt închise într-un text mic. Acestea contează pentru poezia, şarmul, frumuseţea şi tăria acestei creaţii. 
Haiku-ul original produce  o impresie uimitoare asupra copiilor. După ce s-a  citit, s-a facut linişte timp de câteva secunde, apoi toată clasa a aplaudat. In dezbaterea impetuoasă care a urmat, cineva a spus că poetul ne amăgeşte: „Ne-a trimis într-o direcţie greşită”, „Ne-am oprit la orezul fiert şi ceea ce conta a ramăs nesesizat. Autorul s-a îndepărtat şi a tras firul complotului.Noi nu am descâlcit misterul acestui haiku, nu am găsit cheia magică, ieşirea”. „ Chiar şi aceia care scriu despre vietăţi mici au început să scrie despre ele- le este foame, foarte foame, cineva trebuie să le împartă ceva, sau poate că au venit şi le-au luat totul, sau îl invidiează pe acela care mănâncă”. „Toată lumea a încercat să ducă povestea la bun sfârşit. Iar poetul japonez nu ne spune nimic despre credinţa orezului sau a libelului. Le lasă în pace. Ce se întâmplă după nu mai este împortant pentru el.... „. „El nu ştie ce li se va întâmpla mai târziu. Sau nu vrea să ştie ce li se va întampla. Sau nu este interesat. A inventat totul si asta e! Nu-i pasă de ele mai târrziu ( în general el nu se gândeşte deloc la aceştia  sau la viitor)”. „ Si nouă ni se pare că ne este îngrozitor de foame.Pentru noi, cea mai importantă este mâncarea. O mâncăm sau nu? E gustoasă sau nu? Pare că tot întelesul vieţii stă în mâncare. Pentru poetul japonez nu este aşa. Si care este înţelesul?” Ei, bine, simpla lor întâlnire şi asta e tot?(Râde)”[4]. Ei, bine, ei pur şi simplu se întalnesc şi asta e tot!”. „Asta e tot? Ce înseamnă- asta e tot? Se iubesc?”. „Poate că da!”( Toată lumea râde.) Relaţia pe care o au nu seamănă cu dragostea.”
„Unde sunt aceste relaţii, în general?”. „ In puncte.”. „Da, ca lupul şi Scufiţa Rosie sau cum? ( „orez fiert de ce miroşi aşa bine? Sau : De ce arăţi aşa de bine? Sau, de exemplu, Libelulă, de ce ai ochii aşa de mari?- Ca să te văd mai bine!”). „Deci, e interesant pentru cititor că nimeni nu ştie ce are să se întâmple. Dar simţim că ceva are să se întâmple“. „ Pare să fie un roman poliţist- crima se comite prin mâncare”. „ Un fel de canibalism”. „ Iar libelula cui ii este cunoscută, familiară?”.” Orezului fiert!”. „ Apoi, nu este bine să-i mănânci pe cunoscuţi.”. „Ea vine cu încredere la el, iar nu se astepta la asta!”. „Oh, nu, nu se specifică!.”. „ Si în general, aceasta e familiară autorului”. Si unde este autorul aici?”- In acest haiku nu este niciun autor.” „El se uită în mod secret.”Dar aceasta nu e un film, ci o carte!” „Nu conteaza!”.
In finalul acestei lungi discuţii, căzut de acord că intriga creată de poetul japonez ne oferă o varietate de oportunităţi pentru interpretarea sa. Dacă el vrea ca cititorul să-şi folosească imaginaţia, intriga poate fi extinsă in directii diferite. Si toate astea se întâmplă pentru că poetul nu îl încheie, ci se opreşte la jumătatea drumului, la mijlocul cuvântului. Posibil ca nici cititorul să nu-i lărgească înţelesul, iar atunci apare un sentiment de ambiguitate sau adevăr moderat şi în acelaşi timp un semntiment de importanţă specială a acestei imagini simple. Nu mai pare să fie asezată la nimereală, nefolositoare sau întâmplătoare. „ Este comună, desigur, dar are un înţeles în ea. Pare mică, dar in acelaşi timp e mare.” ,” simplă, dar complexă, ascunzând o complexitate secretă.”
Asa că, in procesul discutării înţelesurilor haiku-ului, copiii au luat seamă de regulile dialectului şi a relativităţii
Mai târziu, băietii au reflectat în scrierea propriului haiku despre orezul fiert, comparându-l cu originalul şi evidenţiind direfenţele motivelor acestor diferente.
Care a fost principala diferenţă a haiku-ului japonez faţă de cel al nostru pe care au descoperit-o cei din clasa a patra? Ce i-a impresionat cel mai mult in haiku-ul japonez? 
1. Simplicitate şi obişnuinţă.
“Haiku-ul nostru este superior, dar al lor este foarte simplu”. „ Haiku-ul japonez vorbeşte despre comun, obişnuit”. „ Descrie doar o libelulă, iar noi am creat o poveste despre o noapte perlă. Am înlocuit libelula cu o perlă sau zăpadă. Este mult prea frumoasă.” „ Am inventat tot felul de frumuseţi, dar pentru ei, există suficientă frumuseţe.”  
2. Neaşteptatul.
“Am comparat orezul cu ceva, în timp ce acela japonez aduce neasteptatul intrigii.”. „ Aici, de-odată apare o libelulă.” „ Haiku-ul nostru nu  aduce nimic nou şi de aceea nu este misterios.” Haiku-ul japonez este mult mai deconectat.” „ Rândurile al doilea şi al treilea din versiunea japoneză sunt destul de neobişnuite. Se creează o îndepărtare de la subiect.” „Haiku-ul japonez este mai misterios. Nu ne aşteptam să fie despre o libelulă.” „ Haiku-ul japonez diferă pentru ca este puţin mai amuzant. Este de neînţeles şi de neaşteptat. Ruptura se produce în primul vers.”
“Haiku-ul nostru nu este aşa de profund şi misterios” „ Cel japonez este mai misterios. Să înţelegi dintr-o dată şi să ghiceşti la ce s-au gândit este aproape imposibil”. „Citind doar primele două  rânduri, nu ai să stii despre ce este vorba mai departe!” „Caracteristica principală a unui haiku real este neaşteptatul, imaginaţia şi originalitatea ideilor. Dacă primul rând este despre mâncare, ne gândim imediat la mâncare”. „Haiku-ul nostru nu are un final atât de original. Nu neam putea gândi la ceva asemănător.” „ Nu există mister în haiku-ul nostru, pentru că noi nu suntem capabili să aprindem  imaginaţia”.  
In comentariile lor despre apropierea noastra în a construi intriga textului, copiii au absolută dreptate. Chiar şi atunci când hotărăsc să scrie haiku despre insecte, ei încep să –şi construiască intriga în propriul lor fel- conzluzionând totul într-un final logic, unei concluzii înţeleasă de lumea-ntreagă. Orice haiku, construit după această logică, s-a transformat în realitate într-o mini poveste. Suntem obişnuiţi să terminam lucrurile. De aceea, punctele japoneze ale unui astfel de haiku, după părerea noastră, nu sunt bune.   
3. “Japonezul are un erou al haiku-ului complet diferit”.
“Vorbim despre orez, în timp ce ei- despre ceva complet diferit” „ Intelesurile sunt diferite pentru că ei scriu despre un subiect total diferit.” Noi scriem despre cât de gustos sau nu este orezul, în timp ce ei- despre libelula căţărată pe marginea castronului.” „ Atenţia noastră este centrată pe orezul fiert, în timp ce acela japonez- pe o libelulă,  prietenoasă, care s-a aşezat pe un castron cu orez. Mai precis, libelula nu era subiectul central. In cele din urmă,  în haiku înţelesul este ascuns în fiecare cuvânt. Deocamdată, orezul se retrage în culise.  In haiku-ul nostru, scriem doar despre orez, ca şi când am fi fost siguri că este personajul principal aici. “In haiku-ul meu tema este mâncarea. Dar nu poate fi cazul. In haiku-ul real există profunzime, iar faptul că mâncare este delicioasă nu există nici profunzime, nici nimic neobişnuit”. „Noi descriem in permanenţă eroul nostru principal: orezul. In haiku-ul lor este imposibil de înţeles cine este eroul. El pare deghizat.”
4. Haiku-ul japonez are întotdeauna legătură cu natura.
“Haiku-urile noastre au legătură cu natura, dar nu prea mult, în timp ce acelea japoneze în mod direct”. „ La noi, inţelesul este adesea comun, pe când cele japoneze sutn despre natura, pădure, ori suflet”. „ Poetul japonez pare să considere orezul- chiar şi cel fiert- împotriva fundalului natural, în timp ce noi o facem împotriva foametei”. “Pentru noi natura e mai puţin importantă, dar pentru ei este totul. Pentru că ei o apreciază, au chiar şi o libelulă prietenoasă”. „ In haiku-ul original, oamenii mănâncă orez împreună cu insectele ( nu mă înţelege greşit!), i.e. sunt prieteni cu insectele, iar libelula este sigură că eroul nu o va omorî, nu-i va face niciun rău. Iar ea este prietenoasă, i.e.  soseşte în castron ( lingură, furculiţă, etc) foarte des. Aceasta este o prietenie reală între natură şi om” . „ Noi nu ne  putem dezvălui imaginaţia într-o aşa modalitate, pentru că nu avem o aşa apropiată relaţie cu natura, şi nu ne putem imagina să fim prieteni cu o insectă obişnuită. Japonezilor, fiecare creatură vie le remâne în memorie în propriul fel”. „ Au mai multe sentimente şi subtilitate a naturii”.



5. “Haiku-ul japonez este intotdeauna despre fiinţe vii.”
“In haiku-ul japonez apar creaturi animate, iar ale noastre sunt nemişcate pe peste tot”. „In al lor, cineva trebuie să zboare sau să se târască; iar în al lor- rice and rice and no living life[5]”.  “In haiku-ul nostru există mâncare in loc de viaţă”.
6.  “Haiku-ul japonez este mai frumos”. 
“Eu percep haiku-ul nostru mai vag, iar pe cel japonez- clar şi strălucitor” „ Haiku-ul japonez este mai melodios.” „ Versiunea noastră este mai primitivă, ia cel japonez este mai frumos.” „ Toate haiku-urile japoneze sunt aşa de melodioase şi pline de frumuseţe”.
  7.  “In  haiku-urile japoneze eroul nu este comparat cu nimic its hero ”.
“Am creat haiku-ul despre orez fiert şi m-am gândit că arată cumva, dar s-a transformat doar în orez şi o libelulă. Si nimeni nu compară pe nimeni şi nimic. Si  se transformă în ceva mai interesant.” „ Haiku-ul japonez este frivol şi ridicol. Iar orezul din el este incomparabil. Iar noi îl comparâm cu lucruri diferite”. „ Haiku-urile noastre seamănă. Toate au comparaţii- şi zăpada apare pe peste tot. Este obligatorie.” „ Comparăm orezul cu ceva, dar există o pripeală în intriga japoneză.
8.”Japonezii gândesc diferit”.
“Avem un punct de vedere total diferit”. „Haiku-ul meu este scris cumva raportat la psihologia rusă. Suntem prea concreţi.” „ Nu ştim cum gândesc japonezii.” „ Japonezii au un fel de picanterie- un secret mintal, pe care noi nu-l ştim şi deci nu putem scrie haiku)”. „Japonezii au o multitudine de tradiţii, ei cred în magie. Ei trăiesc cu antichitatea. Noi suntem oameni care ne gândim numai la noi.” „ Japonezii au mentalitate diferita. Tot timpul se gândesc la ceva, iar asta noi nu putem înţelege”.
Cel mai adesea, autorii tineri de haiku creează  intriga  de-o parte, pieziş,  iar orezlu fiert în acest caz nu mai este eroul principal al acestui haiku. Mai degrabă, pare să fie un punct de plecare pentru o mişcare mai departe  a gândurilor autorului ( „ L-am mâncat şi deodată sâmburele de vişină...  In mâna mea este o lingură frumoasă, Dar mi-e silă”, „ Ca să creez haiku, mănânc târziu în noapte”, : Un cupă  murdară- nu prea-ţi vien a mânca”,” Parcă sunt capete mici. Ale cui sunt?”, „Asta este toată averea mea. Nu mai am nevoie”, „Simt că este imposibil să intrerup  gustul  victoriei”, „ N-o sa fie prea răsfăţat de o picătură de rouă”, „ Un băiat mănâncă stângaci cu beţigaşele de mâncat. Prea ţânăr...”, „ Dar de  câtă treabă m-a îndepărtat!”  
Când au fost citite aceste haiku-uri la clasă, copiii le-au considerat bune, căci au descoperit neaşteptatul  in intriga lor şi aşadar în majoritatea acestor haiku- existenţa unui lucru secret, „o poartă secretă, o uşă ascunsă prin care nu poţi aluneca către o altă urmă”- ca o uşă din spate”.
Chiar şi în cazurile când  dezvoltarea intrigii nu l-a luminat pe cititor despre sensul general al unui haiku ( de exemplu, „ Sunt incântat(ă) să colecţionez. E păcat acestea sunt vise”), în ciuda tuturor disputelor despre acest haiku ( despre ce este vorba, ce a vrut sa spună autorul), acesta a fost considerat unul dintre cele mai bune, căci conţine „ un fel de mister in el”, „puţin suspans”, „ neînţelegere interesantă”, „ un ascunziş al înţelesurilor”.  
Dintre toate haiku-urile scrise de elevii de clasa a patra, s-a identificat un grup mic de texte în care orezul fiert a devenit parte a intrigii, unde nişte fiinţe vii apăreau- cel mai adesea un fel de isnecte care deveneau un erou real al haiku-ului. ( „ O furnică mică purtată din farfurie”, „ Ii place insecta mea. Delicioasă, poate”, „ Vrea să mănânce furnica  Pentru o schimbare”, „ Aceasta este o ameninţare- cea mai bună pentru o muscă Intr-o casă de hârtie”, „ Albinele zboară. Manâncă pentru sănătatea ta!“.
„ Un ţânţar prietenos s-a căţărat. Vrea să se trateze!”, „ E lux pentru el, Micuţa insectă”, „ Degetele vor linge Chiar şi o broască”).
Este destul de clar unde îşi au originea aceste haiku-uri. Până la urmă, toţi eroii a majorităţii haiku-urilor japoneze sunt animale, de obicei mici, adesea insecte, care sutn percepute destul de serios, iar pentru autor ele sunt  cetăţenii plini de pene din lumea înconjurătoare, egali cu oamenii şi care merită să fie cântaţi. Aceste creaturi în haiku-ul japonez au propriile sentimente, emoţii, propria viaţă emoţională reală, în care autorul este de asemenea implicat. Dar orezul fiert, la prima vedere, nu  prea poate implica in intrigă animale mici sau instecte.  Nu e de mirare că acei copii  mai buni şi cu spiritul emoţional  şi imaginativ foarte dezvoltat s-au gândit la acela animăluţe şi insecte ca posibile elemente ale unei intrigi in haiku.
Toate acestea ne permit să vedem in haiku-urile concrete ale copiilor, mecanismul creaţiei sale, reflecţia, elaborarea, brainstorming-ul, în timpul căruia ajungem să înţelegem cum se mişcă  copiii într-un text, învătând prin haiku-ul lor legile haiku-ului japonez, descoperind prin activităţi de practică creative specificul genului-  semantismul şi poezia sa. 



[1] Orez fiert
[2] valenţa cuvintelor nu este manifestată, pare să fie zero, de vreme ce primul vers citit  nu conduce  cititorul şi potenţialul autor al haiku-ului nicăieri
[3] Orez fiert
  O libelulă prietenoasă
Căţărată pe marginea castronului. (t.n.)
[4] Intalnirea între orez şi libelulă.
[5] Orez şi iar orez, fără viaţă ( t.n.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu