societateadehaiku@gmail.com

joi, 24 mai 2012

DESPRE POEMUL ÎNTR-UN VERS ÎN CÂTEVA AMĂNUNTE ESENŢIALE


Şerban CODRIN

DESPRE  POEMUL  ÎNTR-UN  VERS  ÎN  CÂTEVA  AMĂNUNTE  ESENŢIALE

         După 1990, s-a delimitat în poezia românească un teritoriu special, vegheat de Societatea română de haiku, de revista Haiku şi de cenacluri, în Bucureşti şi în câteva mari oraşe, unde dominanta era alcătuită din cultivarea formelor foarte scurte de poezie, unele de origine extrem-orientală, niponă.
          Pe de altă parte, era apreciată orice contribuție la teoria poeziei scurte venită din afara spațiului. Astfel, poeții au aflat despre succintul eseu “Haiku”semnat de poetul Cezar Baltag, eseu retipărit şi amplu comentat în revistele şi cărțile editate. Cezar Baltag, tocmai pentru că venea din afara preocupărilor, le justifica, deci fusese acceptat pe bună dreptate ca un martor, un susținător şi un înainte mergător al numitului fenomen, când “poezie scurtă”,  când, cu o mai mare frecvență, “haiku”.
         Între timp aflasem că unii poeți îşi propuneau să reactualizeze şi să relanseze o mai veche teorie a poemului pillatian într-un vers, să propună colegilor redescoperirea, reactualizarea şi recultivarea acelei aproape uitate forme de poezie lirică, la fel, foarte scurte.
         Trebuie să recunosc, rezultatele nu prea m-au convins. Teoria degaja prea multă superficialitate, fără temeiuri critice, estetice. Citind paginile dedicate lui Ion Pillat din
ISTORIA LITERATURII de George Călinescu, am înclinat să-i dau dreptate “divinului” critic şi să am îndoieli în ceea ce priveşte noua achiziție teritorială. Poemul într-un vers mi se părea o forțare a limitelor, un refugiu fără sens.
          Între timp, au mai trecut anii, lucrurile s-au mai aşezat.
         Cu toate că studiasem cu mulți ani în urmă o impozantă carte de teorie a stilurilor
literare, preocupare impusă de cerințele mele profesionale, trecusem superficial peste un anumit capitol, apoi ignorasem câteva amănunte. Întâmplarea a făcut se reaprofundez studierea unor pagini din STILISTICA FUNCŢIONALĂ A LIMBII ROMANE, volumul I-II,  Editura Academiei Române, 1985, Bucureşti. Imediat am fost obligat să-mi schimb câteva idei preconcepute, pentru mine, nesusținute cu argumente în bineştiutul volum “Poemul românesc într-unvers” de Florin Vasiliu şi Vasile Moldovan.
         Pe autorul cercetărilor de stilistică funcțională, academicianul Ion Coteanu (1920-1997), îl cunoşteam relativ, mai ales în calitatea de fost profesor al meu la  Facultatea de limba şi literatura română. Susținea nişte cursuri de neînțeles, cu o voce înceată, de neauzit, fără tablă şi fără cretă. Nici seminariile nu ne erau, nouă studenților, de mare folos, la fel, asistentele sale ne păreau prea criptice, cu lecția neînvățată. Eram obligați să aderăm la nişte teorii abstracte, vagi, extrase din pedanteria academică. Analizam stilistic texte aproape indescifrabile, fără o bază teoretică coerentă, eram nevoiți să memorăm tot felul de teorii şi bizarerii, din această cauză examenele se transformau în adevărate coşmare.
         Totuşi, pe undeva se strecurase o greşală…
         Acum, cele două volume ale STILISTICII FUNCŢIONALE îmi apar drept nişte lucrări de înaltă competență. Pe atunci, în aceai ani ai studenției, când cercetările abia se aflau în stadii incipiente de redactare, nu avea nimeni posibilitatea nici de a le citi, nici de a le aprecia logica impecabilă, mulțimea exemplificărilor, nici de a ascede cu adevărat la rostul studierii aprofundate a stilisticii. Era o eroare, a profesorilor, care nu ne făcuseră să înțelegem importanța muncii lor oneste, dar, la prima vedere, fără nici un sens,  şi un handicap intelectual  din partea noastră, care nu aveam totuşi nici o posibilitate de a aprofunda studiile, prin lectură şi analize, oricât de neatrăgătoare ni s-ar fi părut.
         Astăzi, volumele lui Ion Coteanu răsar într-o cu totul altă lumină, mai ales citite în paralel cu STILISTICA  LIMBII  ROMÂNE de acad. Iorgu Iordan, altă lucrare de mare importanță, pe care nimeni, pe atunci, nu o recomanda studenților, probabil din cauza prea bogatei bibliografii occidentale integrate în text, inacceptată în acea epocă a anilor ’60. 
          În volumul al doilea al lucrării lui Ion Coteanu, capitolul al patrulea poartă titlul “Concentrarea expresiei” şi se referă la diferitele moduri de prescurtare a textul poetic. Unul dintre efecte este creşterea explozivă a expresivității unui context literar, vers, paragraf. Astfel, construcțiile literare eliptice de verbul predicat, construcțiile apoziționale, construcțiile absolute, condensarea prin folosirea cazului dativ în loc de genitiv conduc spre o accentuată  expresivitate. Se poate susține, de către necunoscători, că aceste elemente sunt neesențiale în literatură, unde ne bântuie idei înalte şi sentimente clocotitoare. Din contra, să fim serioşi. Literatura este, întâi şi întâi, arta cuvântului. Scriitorii îşi formează stilul de cele mai multe ori intuitiv, iar lipsa părților componente, de laborator, ale artei lor dăunează grav, cum se spune, nicidecum libertății de exprimare, cât însăşi esenței poetice în toate sensurile. Nu numai omul este stilul, pentru a repeta un adagiu clasic, ci însăşi poezia este un triumf al stilului. Forța poemelor semnate de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu nu constă atât în energia ideilor, deci a conținutului literar, cât în puterea de concentrare a stilului, deci în forma artistică a textului. În acest sens, cazul lui Nichita Stănescu poate fi considerat notoriu. Atracția poeziei sale nu constă în ceea ce spune, un şir nesfârşit de banalități, cât în debordanta energie stilistică, inclusiv prin prescurtarea şi manipularea formală a textului literar. Poeții apelează, de multe ori intuitiv, la un bogat arsenal, începând cu epitetul, comparația, metafora, paradoxul, sinecdota, metonimia. Lectura acestor voluminoase cărți deschide cu totul alte căi de înțelegere a formei textului literar, ca să nu mai spun, a redactării expresive. Avalanşa de vorbe goale în poezie devine amenințătoare  inclusiv  din lipsa conştiinței că textul trebuie prescurtat, nicidecum lungit, iar prescurtarea expresivă îşi are tehnicile ei, secretele ei, maeştrii ei, inițiații ei.
          Ion Coteanu remarcă drept o cale de concentrare a expresiei inovația poetului Ion Pillat (1891-1945) cunoscută sub numele de “poemul într-un vers”. Cu ani în urmă ignorasem acest amănunt esențial, consemnat de profesor. Iată un scurt comentariu: “Într-un fel forma cea mai concentrată a expresiei poetice, poemul într-un vers reprezintă un mesaj artistic deplin închegat, purtând în el mari şi multe deschideri semantice.” Pe o singură pagină, studiul concentrat al academicianului propune o imagine veridică şi susține, cu solid suport lingvistic, existența unui spațiu stilistic bine delimitat, cel al concentrării expresiei poetice pentru o formă literară numită “poemul într-un vers”,  considerat de cei din afara fenomenului poeziei scurte, o prezență excentrică, mai mult, de un excentrism cultivat de anumiți poeți marginali, deci cu atât mai ciudați. Aşa zisa bizarerie propusă de Ion Pillat nu este numai  descoperire genială, a unui mare poet, care ne împărtăşeşte noi soluții de expresivitate concentrată, ci un capitol din teoria stilului funcțional. Nu este nici pe departe unica ispravă a acestui creator în ceea ce priveşte limbajul poeziei. Faptul înalță importanța creației sale în preajma numelor altor mari creatori în domeniul stilului, deja menționați.
         George Calinescu respinsese propunerea lui Ion Pillat apelând la considerente de conținut literar, deci exterioare stilului, Ion Coteanu, cu remarcabilă perspicacitate, găseşte argumente formale şi descrie în amănunțime noua achiziție a poeziei descoperită de Ion Pillat.
         În acest sens, propun Societății române de haiku să tipărească şi să comenteze excelentul studiu al academicianului, să-l popularizeze printre poeți. Aici şi acum, în spațiul nostru restrâns, nu are nici un rost să intru în alte amănunte tehnice, acestea se pot discuta pe larg, cu răbdare, cu alte prilejuri. Important este faptul că intuițiile poeților au funcționat. Astfel, ei şi-au pus talentul în slujba poemului într-un vers, de la admirabilele creații ale lui Dumitru Radu la poemele lui Dan Florică şi ale altora. Au făcut-o pe un teritoriu recunoscut ca existent de însăşi stilistica poeziei şi, ca să fim malițioşi, de însăşi Academia Română. 
         În orice caz, aduc profunde şi întârziate omagii profesorului Ion Coteanu, un mare analist al stilului funcțional al limbii române literare, savant de care nu mă leagă întotdeauna amintiri tocmai plăcute, tocmai pentru faptul că nu a ştiut să se facă mai bine înțeles, însă meritele studiilor sale trebuie recunoscute şi iubitorii poemului într-un vers, poeții şi cititorii lor, au pentru ce să-i mulțumească, tocmai pentru defrişarea cu înaltă competență a un teritoriu arid, teoretic, teritoriu necunoscut, ignorat de critica literară oficială, dar cu adevărat  tentant.


                                                                                            

PREZENTARE DE CARTE


prof. dr. Mirela Savin
HAIKU SOLIDARITY BOOK
O  carte, o antologie, trebuie să răspundă la nişte întrebări:
Ce vei prezenta?
Cartea Haiku Solidarity Book prezintă evenimentul de la Fukushima, aceasta, suprinzând, prin intermediul desenelor şi al haiku-urilor realizate de către elevi, urmările tsunami-ului / cutremurului care a afectat Japonia.
Când şi unde a avut loc evenimentul?
Evenimentul a avut loc anul trecut, pe 11 martie 2011.
Care este rolul cărţii?
Rolul prezentei cărţi este acela de a creiona imaginea unui dezastru, de a arăta că indiferent unde are loc o nenorocire, omul are suflet şi măcar virtual încearcă să schimbe ceva.
Cine participă la elaborarea cărţii?
Elevi, aparţinând nivelului preşcolar, primar, gimnazial şi liceal dar şi autori consacraţi de haiku.
Cum este construită cartea?
Cartea Haiku Solidarity Book este format din 6 părţi, inegale:  introducere în temă, elevi din afara graniţelor, elevi din România, autori din afara graniţelor, autori din România, postfaţă.
Cum sunt integrate haiku-urile?
Haiku-urile sunt integrate pe baza unor secvenţe narative – s-a întâmplat ceva / ce simt eu faţă de ce s-a petrecut / pot face ceva / mergem mai departe.

SOLIDARITATE PRIN HAIKU/ HAIKU BOOK


Prof. drd. Nastasia Savin
HAIKU SOLIDARITY BOOK
            Două probleme trebuie avute în vedere, cu prioritate, atunci când este vorba despre această carte: fidelitatea scenariului beletristic cu tragicul eveniment de la Fukushima şi alegerea actorilor în a prezenta această tragedie.
            Această carte are ca punct de plecare ideea evenimentului tragic de la Fukushima şi, apelând la operaţia estetică a scrisului, cartea demonstrează că este o operă de artă care surprinde tragismul, neverosimilul transformat în realitate anul trecut devenind o rigoare elegant, impersonală a unei stări.
Marele merit al prezentei cărţi – antologie internaţională- rămâne, totuşi, alegerea coordonatorului ei, prof. Laura Văceanu în a aranja scenariul răului, suferinţa înăbuşită. Notăm că sunt prezentate, în paginile cărţii, patru situaţii concrete de viaţă care ilustrează acelaşi eveniment: Margarita Antonova, Rusia – omul în faţa dezastrului; Andrei Tănăsucă, România – acceptarea unei stări, Darko Kragelj Kobarid, Slovenia – natura şi feţele ei; Raffael de Gruttola, Boston – după furtună, întotdeauna, iese soarele.
Atitudinea oamenilor faţă de acest eveniment care a presupus să ne întoarcem, măcar pentru un moment, către noi, este evidenţiată în haiku-urile scrise şi / sau desenate, scrierea trebuind fi văzută drept un punct de vedere despre acest eveniment: ,,Un strop de apă-viaţă / tsunami – moarte / e tsunami / De ce război?” (Dasa Furland, Tolmin).
Adaugăm faptul că integrarea adecvată, în conţinutul textului, a minimum un text / desen din partea elevilor transmite ideea că prezenta carte reprezintă un mod subiectiv de comunicare, de transmitere a receptării unui eveniment. Fiecare haiku trebuie văzut ca o poveste a călătorului (lectorului), una plină de peripeţii, plecând de la imaginile văzute la televizor, pe internet. Cartea este una echilibrată, haiku-urile fiind construite pe axa introducere – cuprins – încheiere, primul (,,Nisip de aur/ era demult, în bambus - / dar acum e praf.”, Sabina Maria Jitaru) şi ultimul haiku (,,Cireşii / nu vor mai înflori primăvara / pe acest pământ desţelenit.”, Gween Gurnack, Boston) având statutul de prezentare a derulării evenimentelor.

duminică, 20 mai 2012

haibun scolar


1.LA GRĂTAR LA BĂIŞOARA

         De 1 Mai am pornit cu familia către muntele Băişorii. Acolo aveam să ne întâlnim cu mai mulţi colegi de clasă: Paul, Ilinca, Matei şi Patricia împreună cu membrii familiilor lor. Odată ajunşi acolo, ne-am gândit că ar fi minunat să facem o drumeţie pe potecile umbroase ale pădurii.
                             
De Ziua Muncii- 
ieşire la pădure
cu colegii mei
După o oră bună de mers, am ajuns într-o poieniţă presărată cu flori primăvăratice,  minunat colorate. Mireasma lor inegalabilă era purtată de adierea vântului, care împrospăta atmosfera curată a muntelui. Ne-am jucat în frumoasa poieniţă, am inspirat prospeţimea aerului şi ne-am întors acasă revigoraţi.  

                                            Autori, elevii din grupa Lalea


                                            2.LA BUNICII IOANEI

             Era o zi călduroasă de primăvară . Se apropia Ziua Europei şi ne propusesem să lucrăm, mai mulţi prieteni, la un Proiect dedicat acestei zile.Am profitat de zilele libere de 1 mai şi ne-am adunat acasă la bunicii Ioanei. Am împărţit sarcinile între noi ca totul să fie bine. Astfel, fetele au început să scrie Proiectul iar băieţii s-au apucat să construiască o rampă de schi.
Am făcut o pauză binevenită în care am apreciat gustul apetisant al delicioaselor plăcinte cu brânză servite cu drag de bunica Ioanei.
                                     De Ziua Muncii-
                                      lucrând toţi la un Proiect
                                      la un prieten      
După masă am terminat lucrările serioase şi apoi, cu veselie, ne-am jucat în curte:  fotbal,volei şi ping-pong.Seara au sosit părinţii noştri. Aceasta însemna plecarea.
                                      Soare apunând-
                                      kigo de primăvară
                                       copii spre case

                                            Autori, elevii din grupa Narcisă
                                            




                                               3.PICNIC LA PĂDURE

                Zi călduroasă de primăvară, binevenită după nişte zile răcoroase, întunecate şi ploioase. Dar cum se putea să se potrivească mai bine cu zilele libere de 1Mai!Am plecat cu familia într-un loc frumos, la pădurea Hoia, acolo unde se spune că din când în când poposesc extratereştrii!
Ne-am oprit într-un loc umbros. Am rămas uimiţi de feluritele culori ale plantelor, care de care mai frumoasă.Am pregătit carne pentru fript şi ne-am petrecut o zi minunată la pădure.
                                               De Ziua Muncii-
                                                la umbra copacilor
                                                 grătar sfârâind

Cu forţe noi, refăcute de aerul curat al pădurii, ne-am îndreptat bucuroşi spre casă.

                                               Autori, elevii din grupa Albăstrea


                                            4. CU FAMILIA LA PĂDURE

                 Era o dimineaţă splendidă de mai. Soarele strălucea şi natura era îmbrăcată în razele lui darnice.O stare de bine plutea parcă peste toate. Am plecat cu familia mea la pădure.Am aşternut de îndată o pătură la umbră. Şi cum erau o mulţime de oameni, am intrat parcă într-o altă familie, mai mare, a acelora sosiţi ca şi noi la distracţie. Ne-am aşezat la rând la mici, apă şi bere, gratis…
                                            De Ziua Muncii-
                                            la pădure cu ai mei
                                            relaxându-ne
Am plecat apoi la plimbare prin desişul pădurii. Am observat o potecă care ducea spre vârful muntelui. Paşii noştri s-au îndreptat spre o poieniţă superbă din care, la apropierea noastră, o căprioară s-a îndepărtat alergând speriată. Seara se lăsa şi ne anunţa că trebuie să ne întoarcem înapoi, în oraş, la casa noastră.

                                            Autori, elevii din grupa Ghiocel
                                            .                                                         
A consemnat Gabriela Genţiana Groza

Lectie de haibun


                             CA UN FRUMOS BUCHET
                                     
                                                                       Gabriela Genţiana Groza

         La Colegiul Naţional ,,George Coşbuc’’ din Cluj-Napoca  coordonez cenaclul  literar-artistic Poiesis la clasele gimnaziale.Anul acesta am preluat o serie nouă de membrii, elevi ai clasei a V-a cu predare în limba germană. Colaborez cu entuziasta  profesoară de limba română Gianina Zegreanu. O astfel de activitate presupune  o atenţie deosebită privind orarul zilnic şi semestrial al copiilor, astfel încât ei să dorească să solicite întâlnirea cu mine. Să le fie dragă şi de folos fiecare şedinţă. De aceea sprijinul dăscăliţei, ea însăşi creatoare de haiku, a fost de  un real ajutor pentru noi. Am avut plăcuta surpriză să constat că şi membrilor cenaclului le place să compună  haikuuri.Am creat de la început o atmosferă propice creaţiei.Le dădusem într-o  şedinţă anterioară regulile de compunere a haikuului.
            În  şedinţa din 11 mai 20012  elevii erau dispuşi să ne simţim bine împreună. Am cântat la început imnul Europei, fiind şi zilele când în Colegiu se desfăşurau proiecte cu acest prilej. În această zi mi-am propus să îi învăţ să compună haibun. Ideea a fost salutară. Mi-am dat seama cu acest prilej că includerea poemului haiku în haibun îi face mai responsabili în creaţie. Amintirea legată de o întâmplare din viaţa lor le înlesneşte compunerea versurilor.
            Le-am cerut mai întâi să-mi spună 4 nume de flori. Acestea au fost: ghiocel, lalea, narcisă şi albăstrea.Cei 20 de membrii ai cenaclului au fost repartizaţi într-una dintre cele 4 grupe cu nume de floare. Şi-au ales un lider fiecare grupă. Liderul urma să conducă acţiunea de creare a haibunului şi să scrie conţinutul final. Toţi participanţii au avut pentru haiku-ul integrat în haibun, cuvintele de ziua muncii. (Cuvintele care constituiseră kigo-ul de primăvară pentru concursul lunar Kukai la care eu însămi particip.)
       Elevii trebuiau să scrie despre felul în care îşi petrecuseră zilele libere de Armindeni.Cele 4 flori din buchetul cenaclului Poiesis au strălucit de încântare.
Erau aşezaţi în jurul liderului  şi fiecare venea cu contribuţia sa la alcătuirea haibunului.
În final cei 4 lideri au citit pe rând, în faţa clasei, mica lor compunere. Ascultându-i am realizat că elevii sunt  civilizaţi în contact cu natura, că sunt prietenoşi, creativi şi au dorinţa de a  progresa. Intensitatea aplauzelor şi  discuţiile în jurul celor 4 lucrări au scos în evidenţă cel mai reuşit haibun.
Poza de ,,familie ‘’de la sfârşitul şedinţei este sper, cea mai concludentă.