duminică, 20 mai 2012

Lectie de haibun


                             CA UN FRUMOS BUCHET
                                     
                                                                       Gabriela Genţiana Groza

         La Colegiul Naţional ,,George Coşbuc’’ din Cluj-Napoca  coordonez cenaclul  literar-artistic Poiesis la clasele gimnaziale.Anul acesta am preluat o serie nouă de membrii, elevi ai clasei a V-a cu predare în limba germană. Colaborez cu entuziasta  profesoară de limba română Gianina Zegreanu. O astfel de activitate presupune  o atenţie deosebită privind orarul zilnic şi semestrial al copiilor, astfel încât ei să dorească să solicite întâlnirea cu mine. Să le fie dragă şi de folos fiecare şedinţă. De aceea sprijinul dăscăliţei, ea însăşi creatoare de haiku, a fost de  un real ajutor pentru noi. Am avut plăcuta surpriză să constat că şi membrilor cenaclului le place să compună  haikuuri.Am creat de la început o atmosferă propice creaţiei.Le dădusem într-o  şedinţă anterioară regulile de compunere a haikuului.
            În  şedinţa din 11 mai 20012  elevii erau dispuşi să ne simţim bine împreună. Am cântat la început imnul Europei, fiind şi zilele când în Colegiu se desfăşurau proiecte cu acest prilej. În această zi mi-am propus să îi învăţ să compună haibun. Ideea a fost salutară. Mi-am dat seama cu acest prilej că includerea poemului haiku în haibun îi face mai responsabili în creaţie. Amintirea legată de o întâmplare din viaţa lor le înlesneşte compunerea versurilor.
            Le-am cerut mai întâi să-mi spună 4 nume de flori. Acestea au fost: ghiocel, lalea, narcisă şi albăstrea.Cei 20 de membrii ai cenaclului au fost repartizaţi într-una dintre cele 4 grupe cu nume de floare. Şi-au ales un lider fiecare grupă. Liderul urma să conducă acţiunea de creare a haibunului şi să scrie conţinutul final. Toţi participanţii au avut pentru haiku-ul integrat în haibun, cuvintele de ziua muncii. (Cuvintele care constituiseră kigo-ul de primăvară pentru concursul lunar Kukai la care eu însămi particip.)
       Elevii trebuiau să scrie despre felul în care îşi petrecuseră zilele libere de Armindeni.Cele 4 flori din buchetul cenaclului Poiesis au strălucit de încântare.
Erau aşezaţi în jurul liderului  şi fiecare venea cu contribuţia sa la alcătuirea haibunului.
În final cei 4 lideri au citit pe rând, în faţa clasei, mica lor compunere. Ascultându-i am realizat că elevii sunt  civilizaţi în contact cu natura, că sunt prietenoşi, creativi şi au dorinţa de a  progresa. Intensitatea aplauzelor şi  discuţiile în jurul celor 4 lucrări au scos în evidenţă cel mai reuşit haibun.
Poza de ,,familie ‘’de la sfârşitul şedinţei este sper, cea mai concludentă.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu